Monitorul Oficial Local
Formulare online


Vă aducem la cunoștință că pentru o navigare cat mai ușoară acest site utilizează fișiere de tip cookie. De asemenea, am actualizat politica site-ului pentru a ne conforma cu Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți conținutul Politicii de Utilizare a Cookies și Politicii de Prelucrare a Datelor.

Prin continuarea navigării pe site confirmați acceptarea politicii de utilizare a cookies si a politicii de prelucrare a datelor.

Prețul serviciilor de apă și canalizare Puiești

Preț apa și canalizarePrețul serviciilor de apă și canalizare Puiești.

PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ -Proiecte

PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ -Proiecte, cerințe.

FORMULAR CERERE pentru acordare drepturi de asistență socială

Formular de CERERE- DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE pentru acordarea unor drepturi de asistență socială.
Anexele 2 și 3 din HG 1073/2021.

CONCURS CONSILIER FONDURI EUROPENE

Concurs pentru ocuparea postului de CONSILIER FONDURI EUROPENE.

REDUCERE A MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE

La inițiativa Primarului Comunei Puiești s-a emis HCL 87/14-10-2021 privind reducerea cu 80% a majorărilor de întârziere și a penalităților aferente obligațiilor bugetare datorate de către contribuabili.

RAPORT DE ACTIVITATE SINTETIZAT

RAPORT DE ACTIVITATE SINTETIZAT-OCTOMBRIE 2020-2021


DESPRE COMUNĂ --> Cultură --> Cartea Puiestilor (Dan Ravaru)

Aspecte etnografice si de economie traditionala specifice zonei - Partea I- Locuintele taranesti

TIPURILE DE LOCUINTE TARANESTI SPECIFICE ZONEI COLINELE TUTOVEI -DESCRIERE

Mircea Eliade remarca în legãtura cu satele de tip traditional din sud-estul Europei capacitatea lor de a conserva sub diferite structuri, materiale sau spirituale, aspecte ale existentei umane cu rãdãcini în trecut frizând chiar valori reprezentative ale neoliticului. În acest orizont de trãire trebuie sã ne amintim mereu de sensurile perene ale viziunii magice asupra lumii, de faptul cã în tot ce infãptuia omul se regãsea sentimentul permanent al trãirii sale cosmice, al incadrãrii sale constientizate în angrenajul întregului univers. Dacã toate acestea existã pe deplin si acum în subconstient, refugiate acolo si constituind athietipurile psihologice, caracteristice fiecãruia popor, dupã cum demonstreazã Jung, în realizãrile materiale trebuie sã recurgem mereu la mecanismul decodificãrii. Întâi este necesar sã ne eliberãm de balastul interpretãrilor strict onaliste, care vor sã dea explicatii logice si meschine în ultimã instantã pentru tot ceea ce depãseste de fapt perceptia noastrã. Boala este veche, incã din Antichitate, când gânditorul grec Euhemeres explica de pildã cã prezicãtoarea Pitia inhala gaze halucinante emanate printr-o fisurã a terenului are era construit templul din Delphi si astfel rostea vorbe fãrã sir, interpretate de altii. Aceasta explicatie este de fapt o purã nãscocire pãtrunsã în toate manualele scolare si vehiculatã cu asiduitate de cãtre acestea. Cercetãrile arheologice au demonstrat cã era imposibil sã existe o astfel de fisurã în blocul de rocã masivã pe care era construit templul. La fel se mai vehiculeazã prin manualele scolare povestea cu cosurile de nuiele lipite cu lut, apropiate întâmplãtor de ceea ce ar fi dus la aparitia olãritului. Dar, tot sãpãturile arheologice ne dovedesc prezenta idolilor de lut ars cu douã mii de ani înaintea vaselor de argila utilitare. La fel, casa, spatiul de locuit, a avut în primul rând semnificatii magice, apoi functionalitãtile pe care le recunoastem astãzi. Casa - initial bordei, cort, colibã etc - era consideratã un mic templu, deoarece oamenii au construit intâi lãcasuri de cult, mai târziu locuinte. Prin fiecare spatiu în care vietuia o familie se credea cã trece "axis mundi", axa universului. Dacã ne uitãm cu atentie la o casã traditionalã din Puiesti sau din oricare altã comunã vom observa unele elemente care pot fi întelese de la sine, altele care pot fi decodificate deja sau vor fi descifrate în viitor. La porti, de o parte si de cealaltã, stâlpii se terminã în forme sferice, piramidale sau discuri, atunci când sunt din lemn, adeseori si când sunt turnati din ciment, beton, metale.

Existenta unor schite de gurã si ochi la constructii foarte vechi ne dã imediat solutia problemei: este vorba de reprezentarea stilizatã a unor cranii umane. Coroborând aceasta cu ceea ce cunoastem în legãturã cu neoliticul etnografia unor populatii aflate pe primele trepte de dezvoltare, concluzia ne apare foarte clar: initial, se înfigeau în stâlpii portilor teste umane ca sa ocroteascã incinta sacrã a curtii locuintei, apoi acestea au fost înlocuite prin actualele simulacre. La fel, stim cã la streasina caselor, se puneau în acelasi scop teste de cai, dacã avem în vedere cum sunt sculptate capetele grinzilor si cãpriorilor.

Având în vedere starea contemporanã, Pompiliu Poghirc, în lucrarea sa fundamentalã "Satul în Colinele Tutovei" face o serie de observatii de mare pertinentã cu caracter general în zonã dar cu aplicabilitate directã la comuna Puiesti. Astfel, el distinge în primul rând trei tipuri de gospodãrie tãrãneasca: gospodãria bãtrâneascã din bârne, cu case cu tindã si o singurã odaie, apoi gospodãria cu case cu cerdac, tindã, douã odãi si chiler si gospodãrii cu case construite dupã proiecte tip si de influentã urbanã. Cel mai rãspândit este cel de al doilea tip care, la Puiesti cunoaste numai douã variante, de traditie rãzãseascã si ciãcãseascã. Tipul al treilea este lipsit de unitate, locuintele în conceperea cãrora nu s-a tinut cont de traditia localã sunt depãsite numeric de fel de fel de adaptãri fãrã vreun criteriu valoric a unor constructii reprezentative pentru alte zone ale tãrii sau alcãtuite dupã fantezia fiecarui proprietar.

Dupã cum am subliniat mai sus, una dintre caracteristicile principale ale zonei, a fost intensa sa împãdurire. Deoarece pãdurile au fost mult timp proprietate obsteascã, se putea lua oricât lemn din ele pentru constructii uneori se utiliza lemnul de pe loc, respectiv constructia se fãcea chiar acolo unde fuseserã initial copaci tãiati. Cu toate transformãrile prin care au trecut satele vechile gospodãrii în care casa, acareturile si împrejmuirile erau in întregime din lemn, s-au mai pãstrat pe alocuri. De regulã însã, ele nu s-au conservat în structura lor integralã ci numai pe anumite portiuni sau au fost transformate în sensul cã locuintele de bârne au fost acoperite cu un strat superficial de lut, gardurile se fac din nuiele etc. Procesul s-a desfãsurat in timp, mai ales în perioada interbelicã si a cãpãtat o amploare deosebitã dupa primul rãzboi mondial.

Vom în continuare, o statisticã din 1944, privind tipul si calitatea caselor din Cãlimãnesti. Dupã materialul din care erau construite, cele 150 de locuinte se împãrteau astfel: 83 din bârne, 56 din vãlãtuci, 8 nuiele, 2 din cãrãmidã, 1 din chirpici. Dupã materialele din care erau confectionate acoperisurile putem face o altã clasificare: 38 din paie, 66 tablã, 32 din stuf, 9 din sindrilã, 2 din trestie, 2 din scãndurã. În celelalte localitati predominau însã deja constructiile din vãlãtuci, se resimtea deci penuria de material lemnos, alãturi de dorinta unei relative modernizãri.

În 1941 la Rusi mai erau doar 10-12 locuinte din lemn, sãtenii bãtrâni îsi aminteau de vremurile cand toate casele erau din lemn si puneau disparitia lor pe seama lipsei materialului respectiv. De prin 1910 apãruserã cu 2 camere (4m/4m12,8m) cu o salâ de intrare (tindã) latã de 1,5 - 2m. Fiecare camerã avea câte 2 ferestre cu un singur rând de geamuri, pãmânt pe jos, majoritatea acoperisurilor erau din stuf. Dependintele erau foarte rare, de obicei podul era folosit ca magazie pentru produsele agricole, de unde si multimea de soareci. Cele mai multe case nu erau pe atunci vãruite la exterior: se spunea cã dacã vãruiesti casa pe din afarã îti pierzi norocul. La Lãlesti se pãstra vechea denumire de iatac pentru camera de dormit, sobele aveau prichici (confectionat din nuiele lipite cu lut) si vatrã, iar cele numite moldovenesti erau de dimensiuni mai mari si aveau cuptoare.

In lucrarea citatã, Pompiliu Poghirc, regretatul geograf originar din zona Colinelor, ne dã un exemplu reprezentativ pentru primul tip: casã construitã din barne cu cuie de lemn, la o anumitã distantã de pârâu si de ulitã, având doua incãperi: tinda cu cuptorul si odaia; ferestre mici, prispã si acoperis de stuf (restructurarea terenului în dependintã de functionalitãtile economice. Dacã astfel de constructii din bârne au dispãrut aproape în totalitate, au rãmas în schimb veritabilele bijuterii arhitectonice ale judetului Vaslui, bisericile din lemn, despre cele din Puiesti vom vorbi deja la capitolul închinat vietii bisericesti. Al doilea tip a apãrut la jumãtatea secolului trecut dar, dupã cum am arãtat , s-a generalizat numai de curând. El s-a dezvoltat pe baza tipului mai vechi si are cea mai mare rãspândire nu numai în comuna Puiesti sau în Colinele Tutovei, ci si în întreaga Moldovã. Diferentierile constau în principal din originea clacãseascã sau rãzãseascã a localitãtiior, starea socialã determinând structura gospodãriilor, aceasta fiindcã forma vetrelor si a loturilor din vetre a fost deosebitã.

Citim din Pompiliu Poghirc: "Asezãrile rãzãsesti erau dispuse în vetre de loturi foarte alungite pe versanti, începãnd de la pârâu pânã în zare în padure si uneori din zare în zare. Asezãrile clãcãsesti nu si-au putut dezvolta gospodãriile în voie si, de multe ori nu au putut cuprinde loturi care sã îmbine conditii pentru o economie variatã, aproape de casã. ln cazul lor vatra a fost aceea acceptatã si impusã de proprietar. Aspectele rãzãsesti ale gospodãriilor s-au pãstrat ca vestigii la asezãrile clãcãsesti provenite din cele rãzãsesti prin pierderea libertãtii. Trebuie sã subliniem cã respectivele diferentieri sunt accentuate în ceea ce priveste organizarea în spatiu a gospodãriei, casele nu se deosebesc în general. latã cum se prezintã o gospodãrie reprezentativã pentru satele de clãcasi (Bãrtãlus - Mocani, Strâmba, lezer,Rusi etc.): casa se aflã la oarecare distantã de ulitã si este împãrtitã astfel: tinda la mijloc, douã odãi de o parte si cealaltã, un chiler alãturat uneia dintre acestea, folosit bucãtãrie de iarnã. La peretele din spate este atasat un al doilea chiler care este ca o magazie si unde este instalat cuptorul. Casa are în fatã cerdac, prispã ca parmaclãc si deregi. În ogradã se mai aflã acareturile si ocolul pentru vite, ca expresie a profilului economic al gospodãriei respective. Se remarca prezenta hambarului, construit din lemn, a coserului fãcut din sipci sau nuiele (pãtul, porumbar), râsnita, piva, grajdul sau sura, sopronul, perdeaua pentru oi, ieslea de afarã, poiata pentru pãsãri, cotetul pentru porci, tarcul pentru pui, pivnita din piatrã, adãpostul pentru butoaie si cãzi. Împrejmuirile sunt facute din scânduri si raiele, împletituri de nuiele sau sârmã. Gospodãriile din satele rãzãsesti se deosebesc printr-o mai mare prezentã a pomilor fructiferi, de unde porecla de "perjeri" datã locuitorilor acestora. Mai remarcãm prezenta pretutindeni a grãdinilor de legume si zarzavaturi, a butucilor de vie si, în functie de mãrimea suprafetelor, a culturilor de porumb amestecat cu fasole. Tehnicile de constructie a caselor si materialele folosite sunt în general comune pentru cele douã variante ale tipului al doilea. Ele sunt totodatã cele generalizate in sudul si centrul Moldovei dupã rãrirea materialului lemnos si unele reglementari impuse de Regulamentul organic. Întâi, la constructiile care se dorea sa fie mai temeinice, se aseza talpa casei care se fãcea de regulã din stejar, numai în lipsa acestuia din esente mai moi. Lemnul, folosit la început în forma sa naturalã a început mai târziu sã fie cioplit pãtrat. Pentru temelia casei se folosea destul de frecvent piatra întâlnitã la Bãrtãlusi - Mocani, Strâmba, Rusi. Blocurile de piatrã erau fixate cu lut, mai târziu cu ciment. Spatiile rãmase libere erau umplute cu un amestec de lut cu paie, bãtut cu maiul pânã cãpãta duritatea convenabilã. În pãmânt, pânã la 60 - 70 cm, se înfigeau furcile de lemn legate între ele prin pãruialã. Fixarea se fãcea în vechime prin cuie din lemn de corn mai târziu prin cuie forjate, fãcute de tigani. Pe furci se clãdeau peretii confectionati din vãlãtuci adicã lut amestecat cu paie, cele mai bune fiind considerate cele de ovãz. Vãlãtucii erau lãsati sã se usuce în starea lor naturala, nu erau fetuiti, pe suprafata lor neregulatã se putea prinde mai bine tencuiala. Foarte rar se întrebuinteazã chirpicii - cãrãmizi de lut nearse, uscate la soare de mari dimensiuni - iar tehnica ceamurului - pereti compacti de lut fara sustinere din partea unei structuri de lemn este întâlnitã accidental. Sarpanta pe care se monteazã elementele acoperisului se sprijinã pe 4 cosoroabe pe sub care trece grinda. Corzile sunt asezate transversal. Cãpriorii, din tei sau brad, ciopliti si fasonati rotunzi, sunt prinsi în triunghi în coamã sustinuti rândul lor de popi asezati pe grindã sau pe corzi. La sarpantã era pe vrer interzisã folosirea lemnului de carpen, datoritã convingerii cã acesta aratrage trãznetul. lnteresant este faptul cã respectiva convingere o întâlnim pâna muntii Caucaz. Acoperisurile traditionale se fãceau din paie de secarã, acestea fiind fixate pe leaturi în snopi. Se mai foloseau si strujenii de porumb, stuful mai greu de obtinut- era folosit peste tot sau numai la stresini.

Mobilierul era în general sãrac. Se remarcau în primul rând paturile, în cea mai veche perioadã ridicãturi de pãmãnt asternute cu rogojini peste care erau asezate toluri de cânepã. Ele erau situate lângã vetre sau în prelungirea cuptoarelor. Scaune cu trei picioare sau bãnci cu patru, înconjurau mesele avand tot trei picioare si pe care se rãsturna mãmãliga. Vesela predominantã era cea de lut, oalele erau aduse de olari de la Brãdesti dar unele erau fabricate de meseriasi locali, cum a fost unul Vierasu. Alimentatia era foarte simplã, bazata pe cereale, legume, lactate, carnea fiind consumatã în special iarna. Treptat mobilierul a devenit tot mai bogat, si-au fãcut loc blidarele si dulapurile de tot felul.

Personalitatea locuintei tãrãnesti si farmecul acesteia se datora însã în primul rând tesãturilor de interior, realizate din cânepã, lânã simplã sau invarstatã cu in, borangic, bumbac învârstat cu borangic. Cultivarea cânepii are o mare extindere în trecut, de aceastã plantã fiind legate foarte multe credinte populare. Succesiunea diverselor studii ale prelucrãrii sale ( muierea in apa, trecerea prin melitoi, melitã etc.) este amintitã deseori în descântece. Lana era scãrmãnatã înainte la mânã, acum la darac. Dupã ce se piaptãnã cu un anume pieptene pentru lânã se despart cele douã categorii de calitate: folosit pentru urzealã si canvaua pentru bãtut. Încã din secolul al XVll-lea este atestatã o piuã pentru bãtut sumane la Strâmba, astfel de instalatii de mica industrie tãrãneascã întâlnim si astãzi. Frumusetea si echilibrul estetic al interiorului tãrãnesc traditional erau create de armonizarea cromaticã si varietatea tesãturilor care-l împodobeau. Dupã cum vom vedea, evolutia satelor din contemporaneitate nu a însemnat un progres din acest punct de vedere ci, din contra, o restrângere a artei populare. Mai întâi, dupã pacea de la Adrialopol (1829), liberalizându-se comertul cu cereale prin ridicarea interdictiilor turcesti asupra exportului, cultura acestora a cãpãtat o mare extindere. În plan social a însemnat însã o sporire a obligatiilor clãcasilor cãtre boieri in ceea ce priveste prestatiile în muncã, totodatã s-au implicat în productia de cereale si tãranii liberi si micii proprietari, rãzesii.

Toate acestea s-au repercutat asupra industriei casnice si a confectionãrii obiectelor de artã popularã, tãrãncile fiind antrenate la muncile câmpului, ceea ce nu se intamplase pânã atunci, tesutul si cusãturile realizându-se numai în perioada iarnã. Loviturile principale au venit însã din altã parte. Extinderea suprafetelor arabile a dus al restrângerea cresterii oilor, dezvoltarea comertului antrenând totodatã exportul unei pãrti din cantitatea de lânã si asa redusã. Existenta practic din 1839 a târgului Puiesti a influentat negativ în general activitãtile de arta popularã, datoritã abundentei de materiale industriale de import, care atrãgeau prin noutatea lor desi din punct de vedere calitativ si estetic erau net inferioare, iar schimbul era deseori inechitabil. Exemplul cel mai convingãtor este cã, pretul unui sac de lânã era inferior unui metru de stambã proasta
dar tipãtor coloratã adusã din Galitia sau din alte pãrti ale lmperiului habsburgic, de unde proveneau negustorii din târgul Puiesti. Si totusi, arta popularã a rezistat tuturor acestor asalturi, meritul revenind aproape exclusiv femeilor. O serie de observatii pertinente asupra tesãturilor de interior de pe valea Tutovei, inclusiv din zona comunei Puiesti a fãcut regretata cercetãtoare Melania Ostap, care remarcã in mod deosebit stergarele, ce pot fi învârstate cu alesãturi, cu modele nãvãdite, cu cusãturi. Acestea, realizate cu arnici colorat folosesc motive vegetale (frunza viei, struguri, frunza artarului, ghinda, curpanul bostanului, garoafe, trandafiri), avimorfe (cuci, pãuni, cocosi, curcani, hul laba gastei), zoomorfe (cerbul, calul), antropomorfe (fete), astrale (stele).

Capetele stergarelor sunt tivite cu gãurele sau cusãturi în zig-zag numite si sãtrãncute, târâieli, pãsitor sau flistonealã. Aceleasi modele le vom reîntalni pe fete de mese si prostiri. Fetele de pernã prezintã decoruri complete avand ca motive centrale pãsãri, fete, ramuri cu flori sau flori în ghiveci ca varianta a pomului vietii. Piesele cele mai impunãtoare rãmân desigur scoartele, covoarele sau lãicerele (levicerele). Cu modele geometrice, vegetale, zoomorfe, avimorfe si chiar antropomorfe ele se disting în primul rând prin inegalabilul rafinament al îmbinãrii culorilor. Acest aspect de mare valoare esteticã este deosebit de evident la levicerele în poduri, al cãror decor foarte simplu - benzi late de culori diferite, podurile propriu-zise, despãrtite de benzi foarte înguste, numite genute, creeazã o exceptionalã impresie generalã de frumos. Deosebit de realizate sunt si prostirile, piese din pânzã de casã, având marginile fastuos împodobite cu benzi foarte late de dantelã tãrãneascã. Dupã functionalitatea lor, prostirile pot fi de pat, de perete si de culme, adicã acoperea hainele asezate pe o prãjinã situatã transversal sub tavanul odãii de curat. Simtul estetic este prezent si în realizarea celor mai simple tesãturi cum ar fi velintele sau presurile din coade.


"Cartea Puiestilor", autor: Dan Ravaru

Vizualizari: 885
Data creare: 12-01-2016 22:00:40

PRIMAR TICU VASILE CEZAR

Primar Ticu Vasile CezarPe data de 29-10-2020 a fost învestit în funcția de Primar, domnul Ticu Vasile Cezar.

Lucrări de pietruire a drumurilor comunale

Lucrări la drumuri.În perioada noiembrie 2020-martie 2021 s-au executat lucrări de pietruire a drumurilor comunale.

Curățire pomi

Curățire pomi.În luna noiembrie 2020 s-a realizat curățirea pomilor de pe marginea drumurilor.

Curățire șanț Puiești-Rotari

Curățit șanț.În noiembrie 2020 s-a curățit șanțul de pe marginea drumului Puiești-Rotari.

Plată taxă de salubrizare

Urmare a HCL nr. 2/28.01.2020 prin care s-a stabilit taxa de salubrizare , vă anunțăm că aceasta este în cuantum de 5 lei pe lună de persoană în cazul persoanelor fizice și 517 lei / tonă, în cazul persoanelor juridice.